- Veverița roșcată europeană, cea mai cunoscută în România
Veverița roșcată europeană este cea mai cunoscută specie la noi și poate fi întâlnită în multe păduri din România, dar și în parcurile mari din orașe. Are corp suplu, coadă stufoasă și urechi cu smocuri de păr mai evidente iarna.
Culoarea blănii variază de la roșcat intens la brun sau chiar negricios, în funcție de regiune și sezon. Este foarte agilă, se cațără excelent și își petrece mult timp în copaci, unde se simte în siguranță.
Dieta este bazată pe semințe, nuci, conuri de brad, muguri și fructe, dar poate consuma și insecte sau ouă, ocazional. Un lucru interesant: veverițele își fac provizii, ascunzând semințe în mai multe locuri. Unele dintre aceste rezerve nu sunt recuperate, ceea ce contribuie la răspândirea plantelor și regenerarea pădurii.
- Veverița cenușie, invadatorul de succes din multe țări
Veverița cenușie este originară din America de Nord și a fost introdusă în unele regiuni din Europa, unde s-a răspândit foarte bine. Este mai mare decât veverița roșcată, are blană gri cu tonuri deschise și o adaptabilitate ridicată.
În zonele unde apare, poate concura puternic cu veverița roșcată pentru hrană și habitat, de aceea este considerată o specie problematică în unele țări. Veverița cenușie se adaptează ușor la mediul urban, fiind întâlnită frecvent în parcuri, grădini și zone rezidențiale, unde găsește hrană și adăpost.
- Veverițele zburătoare, campioanele planării printre copaci
Veverițele zburătoare nu zboară propriu-zis, ci planează. Au o membrană de piele între membre, care le permite să alunece dintr-un copac în altul pe distanțe surprinzătoare. Sunt active mai ales noaptea și sunt mai greu de observat decât veverițele clasice.
Există mai multe specii de veverițe zburătoare în Asia și America de Nord. Adaptarea lor este impresionantă: planarea le ajută să economisească energie, să scape de prădători și să se deplaseze rapid într-o pădure densă.
- Chipmunk, veverița dungată, mică și foarte rapidă
Chipmunk-ul este un tip de veveriță terestră, cunoscut pentru dungile de pe spate și pentru modul în care își umple obrajii cu semințe. Trăiește în America de Nord și unele zone din Asia, fiind foarte activ la sol.
Spre deosebire de veverițele arboricole, chipmunk-ul folosește vizuini și își organizează depozite de hrană sub pământ, pentru perioadele reci. Este un exemplu bun de diferență între veverițele care trăiesc predominant în copaci și cele adaptate la viața de la nivelul solului.
- Marmotele și popândăii, rude apropiate din familia veverițelor
Puțini știu că marmotele și popândăii fac parte din aceeași familie cu veverițele, Sciuridae. Marmotele sunt mai mari, trăiesc în zone montane sau de pajiște și sunt faimoase pentru hibernare. Popândăii, în schimb, sunt mici, terestri, și trăiesc în câmpii și stepe, săpând galerii.
Deși diferă mult ca aspect, au trăsături comune: dinți adaptați pentru ros, dietă predominant vegetală și comportamente de stocare a hranei sau de pregătire pentru iarnă.
Cum recunoști rapid o veveriță și ce să urmărești în natură
Uită-te la trei lucruri: mărimea, coada și habitatul. Dacă o vezi urcând rapid în copaci, cu coadă mare și stufoasă, cel mai probabil este o veveriță arboricolă. Dacă o observi alergând pe sol, cu dungi sau cu corp mai îndesat, poate fi un chipmunk, un popândău sau o altă veveriță terestră.
Speciile de veveriță sunt un exemplu excelent de adaptare: de la planare printre copaci până la viața în vizuini, fiecare specie a găsit o strategie eficientă. În România, veverița roșcată rămâne vedeta, dar familia ei este mult mai diversă decât pare la prima vedere.





