Cele mai frumoase biblioteci universitare din lume

Atunci cand vine vorba despre o biblioteca de facultate, imaginea care vine in minte este o incapere foarte mare, plina cu carti, cu o iluminare neon proasta si covoare. Nimic de-a face, asadar, cu lucrarile celor mai mari arhitecti ai acestei lumi.

 

Exista insa multe astfel de biblioteci care au elemente de design impresionante, cum ar fi tavane originale Tudor din secolul al XV-lea sau balcoane din fonta, care fac pe oricine sa isi doreasca sa zaboveasca mai mult printre rafturile cu carti. Unele universitati dedica foarte multe resurse pentru a face bibliotecile lor atractive pentru studenti.

 

  • Universitatea din Dublin

Vechea biblioteca de la Trinity College, Universitatea din Dublin este nu numai cea mai mare biblioteca din tara, ci si una dintre cele mai bune. Celebra sa camera lunga de 65 de metri a fost construita la inceputul secolului al VIII-lea si gazduieste o colectie de peste 200.000 de carti antice.

 

  • Universitatea Yale

Biblioteca Beinecke de Carti Rare si Manuscrise este situata la Universitatea Yale. Deschisa in 1963, aceasta a fost construita de arhitectul Gordon Bunshaft, cu finantare de la trei fosti studenti Yale, Edwin J. Beinecke, Frederick W. Beinecke si Walter Beinecke.

Aceasta cladire nu are ferestre. Peretii sai sunt din placi de marmura, care lasa sa intre o lumina slaba pentru a pastra lucrarile. Este poate singura biblioteca care ramane in mod intentionat in intuneric – de dragul cartilor, desigur.

 

  • Universitatea din Uppsala

La prima vedere, Carolina Rediviva arata ca un vechi conac englezesc. Totusi, aceasta cladire, finalizata in 1841, gazduieste biblioteca Universitatii din Uppsala, cea mai veche din Suedia. Numele Carolina Rediviva este un omagiu adus Academiei Carolina, care a servit drept biblioteca universitara pentru o mare parte a secolului al XVIII-lea.

 

  • Universitatea din Coimbra

Biblioteca Joanina a Universitatii din Coimbra, Portugalia, este, fara indoiala, una dintre cele mai frumoase din lume. La fel ca multe alte biblioteci istorice, aceasta poarta numele fondatorului sau, regele Ioan al V-lea al Portugaliei, care a contribuit la construirea sa in 1717, la apogeul Epocii Luminilor. Particularitatea acestui monument clasificat ca patrimoniu national? Coloniile de lilieci care ii populeaza tavanele si protejeaza aproximativ 70.000 de lucrari antice de insecte.

brevetat.ro

https://brevetat.ro

Articole pe aceeași temă

  • Diverse
  • May 31, 2024
  • 4 minutes Read
Cele mai cunoscute filme care au fost pierdute de-a lungul timpului

Pe măsură ce timpul trece, cele mai cunoscute filme din istoria cinematografiei își găsesc adesea drumul spre a fi pierdute. Aceste pierderi pot fi cauzate de numeroase motive, cum ar…

Citește

  • Diverse
  • May 22, 2024
  • 6 minutes Read
Cele mai bune sortimente de cafea: o călătorie aromată în lumea cafelei

Cafeaua este mai mult decât o băutură; este un ritual, o experiență senzorială și o plăcere zilnică pentru milioane de oameni din întreaga lume. Diversitatea incredibilă a cafelei, de la…

Citește

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Te-ar mai putea interesa

Explorând universul literar al scriitorilor francezi contemporani

  • June 5, 2024
Explorând universul literar al scriitorilor francezi contemporani

Cele mai cunoscute filme care au fost pierdute de-a lungul timpului

  • May 31, 2024
Cele mai cunoscute filme care au fost pierdute de-a lungul timpului

Cele mai bune sortimente de cafea: o călătorie aromată în lumea cafelei

  • May 22, 2024
Cele mai bune sortimente de cafea: o călătorie aromată în lumea cafelei

De ce să apelăm la Elveto Dent pentru implanturi dentare

  • May 14, 2024
De ce să apelăm la Elveto Dent pentru implanturi dentare

Ce trebuie știut despre insuficiența renală

  • May 8, 2024
Ce trebuie știut despre insuficiența renală

Cărți de aventură apreciate de anticariate: o călătorie în lumea poveștilor

  • May 2, 2024
Cărți de aventură apreciate de anticariate: o călătorie în lumea poveștilor