Ce merită și ce nu merită cumpărat second-hand? Răspunsul la această întrebare poate face diferența între un dezastru financiar și un chilipir invidiat de prieteni.

Top 3 produse second-hand:

Top 3 produse second-hand

  1. Mobila pentru casă merită cumpărată second-hand, dar doar în cazul în care găsești obiecte de calitate excelentă, din materiale foarte bune, rezistente, și preferi, evident, stilul clasic sau retro. Anticariatele îți pot revela obiecte de mobilier din sfera operelor de artă, dacă ai răbdarea să le cauți și șansa să le găsești. Atenție însă, în cazul mobilierului din lemn masiv, la aspectul mirosului și al mucegaiului, strâns legate între ele, de altfel. Nu îți dorești să îți infestezi locuința cu acarieni sau mucegai greu de îndepărtat ulterior. Dacă pe hol un cuier cu un design deosebit, retro, sau în living o măsuță stil biedermeier pot arăta spectaculos, pentru camera copilului sau pentru bucătărie este de preferat să te orientezi, totuși, spre obiecte de mobilier noi, pentru a evita orice risc pentru sănătate.
  2. Din sfera aparaturii electronice și electrocasnice, pe care o vei utiliza și uza intens, merită să cumperi, de exemplu, mașini de spălat sau dispozitive IT de genul multifunctionale SH sau calculatoare refurbished (cum poți găsi pe calculator-ieftin.ro), deoarece multe sunt aduse din străinătate, unde sunt rulate foarte des, fără să-și fi atins potențialul și limitele de uzură, iar în cazul calculatoarelor refurbished, acestea sunt trecute printr-un proces migălos de reparare, reajustare și upgradare, dar e riscant, din aceeași zonă a tehnologiei să achiziționezi, de exemplu, televizoare plasma sau LCD, precum și telefoane mobile, deoarece riscul defectelor ascunse este mult mai mare, iar reparația lor ulterioară foarte costisitoare.
  3. Textile second-hand. Poți cumpăra haine deosebite (vintage, de designer, dacă ai norocul să găsești), jucării de pluș, pături sau chiar și lenjerie de calitate pentru pat, cu condiția ca acestea să poată rezista unui proces temeinic de dezinfecție și sterilizare prealabilă. Iese însă din discuție cumpărarea în varianta second hand de lenjeria intimă, perne sau saltele, tocmai pe considerentul aceluiași criteriu al precauției igienice.