Regretul si efectele sale nu sunt straine de carti. Nenumarate opere literare, atat fictionale, cat si nu, exploreaza dorinta noastra innascuta de a ne intoarce in trecut, de a trai din nou un moment si, poate, de a gasi o alinare pentru sufletele noastre dureroase. Cu toate acestea, doar fictiunea de calatorie in timp le ofera personajelor sale ocazia de a se intoarce cu adevarat acolo unde cititorii sai nu pot ajunge.
Before the Coffee Gets Cold, romanul de debut al dramaturgului Toshikazu Kawaguchi, poate ca exploreaza un teren similar cu predecesorii sai in acest gen, dar limiteaza in mod inventiv mecanica calatoriei sale in timp la limitele unei mici cafenele si este cu atat mai rezonant pentru asta. Uneori, mana lui Kawaguchi este un pic prea proeminenta, dar, in ciuda stangaciilor ocazionale, naratiunea este profund emotionanta.
Nu se va gasi nicio masina stralucitoare de calatorie in timp – nici macar un DeLorean – in Before the Coffee Gets Cold. In schimb, romanul se desfasoara in intregime in interiorul unei mici cafenele din subsol. Indepartate de constrangerile timpului liniar, naratiunile de calatorie in timp au tendinta de a deveni greoaie, dar cea mai mare contributie a lui Kawaguchi la acest gen, si poate cea mai mare realizare a sa in roman, este strictetea regulilor pe care le impune calatoriei in timp. Kawaguchi limiteaza actiunea la interiorul cafenelei si se concentreaza asupra personalului si a unui numar mic de clienti obisnuiti.
Pe langa regula de a ramane in cafenea, mai sunt cateva reguli care ingusteaza calatoria: nimic din ceea ce se intampla in trecut nu poate schimba prezentul, se poate intampla doar intr-un anumit loc, poti interactiona doar cu persoane care au fost in cafenea si exista o limita de timp scurta pentru calatoria fiecarei persoane. Capacitatea cafenelei nu este un secret si, cu toate acestea, aceste reguli stricte ii descurajeaza pe cei mai multi dintre cei care afla despre ea sa incerce sa calatoreasca ei insisi in timp. Romanul este povestit printr-o serie de mici viniete, fiecare dintre ele in jurul unei anumite calatorii pe care o face unul dintre clientii obisnuiti sau angajati, si adapostite sub o naratiune mai ampla care se desfasoara pe tot parcursul, schimbandu-se pe masura ce cafeneaua si clientii sai sunt schimbati de experientele lor.
Aceasta poate parea o configuratie foarte teatrala – o singura locatie, doar o mana de personaje – si asa este. Mediul mai prolific al lui Kawaguchi nu ar trebui sa fie o surpriza pentru cititorii cartii Before the Coffee Gets Cold, iar dificultatile sale de crestere in adaptarea la forma de roman reprezinta marele neajuns al cartii. Dincolo de descrierea amanuntita a cafenelei in sine si a clientilor si personalului, actiunea cartii este scrisa intr-un mod care aminteste profund de regia de teatru. Expunerea pare sa fie o lupta deosebita pentru Kawaguchi, iar acesta recurge adesea la asentimente de autor, in care lasa la vedere greutatea situatiilor sale si profunzimea personajelor sale.
Si totusi, aceasta este doar o mica imperfectiune a cartii. Personajele lui Kawaguchi sunt adevaratele vedete aici, iar empatia dintre ele este puternica. Prima povestire din cele patru ale romanului, despre o femeie care nu si-a descurajat iubitul sa se mute in America, este poate cea mai slaba din carte, dar numai pentru inaltimea a ceea ce urmeaza sa vina.
